LGBT a fost declarată mișcare extremistă în Rusia de Curtea Supremă. Homosexualii şi transsexualii se așteaptă la „pogrom”

LGBT a fost declarată mișcare extremistă în Rusia de Curtea Supremă. Homosexualii şi transsexualii se așteaptă la pogrom
Publicat: 30/11/2023, 20:05
Actualizat: 30/11/2023, 20:14

Curtea Supremă a Rusiei a hotărât joi că activiştii LGBT trebuie să fie desemnaţi drept extremişti. Reprezentanţii homosexualilor şi transsexualilor se tem la ce-i mai rău, că se va ajunge la arestări şi urmăriri penale, relatează Reuters. Instanţa a anunţat că a aprobat o cerere a Ministerului Justiţiei de a recunoaşte drept extremistă ceea ce a numit „mişcarea socială internaţională LGBT” şi de a-i interzice activităţile. Măsura face parte dintr-o serie de restricţii tot mai mari în Rusia privind exprimarea orientării sexuale şi a identităţii de gen, inclusiv prin legi care interzic promovarea relaţiilor sexuale „netradiţionale” şi care interzic schimbarea legală sau medicală a sexului.

Preşedintele Vladimir Putin, care ar trebui să anunţe în curând că va candida pentru un nou mandat de şase ani la alegerile din martie, a încercat mult timp să promoveze o imagine a Rusiei de gardian al valorilor morale tradiţionale în contrast cu un Occident decadent. Într-un discurs susţinut anul trecut, el a declarat că Occidentul n-are decât să adopte „tendinţe destul de ciudate, noi şi ciudate, cum ar fi zeci de genuri şi paradele gay”, dar nu are dreptul să le impună altor ţări, comentează Reuters.

Homosexualii, executați într-un proces de paradă

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor, înainte de anunţarea deciziei instanţei, că Kremlinul „nu urmăreşte” cazul şi că nu are niciun comentariu de  făcut pe marginea acestuia. Curtea Supremă a avut nevoie de aproximativ cinci ore pentru a se pronunţa, după ce şi-a deschis şedinţa la ora locală 10.00 (şi a României). Procedurile au fost închise pentru presă, dar reporterilor li s-a permis accesul pentru a asculta decizia finală.

Activiştii LGBT consideraseră decizia ca fiind inevitabilă după solicitarea din 17 noiembrie a Ministerului Justiţiei, care a afirmat – fără a da exemple – că „diverse semne şi manifestări de orientare extremistă, inclusiv incitarea la discordie socială şi religioasă” au fost identificate în activităţile mişcării LGBT din Rusia.

„Bineînţeles că este foarte alarmant şi nu-mi amintesc ca ameninţarea să fi fost vreodată atât de serioasă şi reală”, a declarat Aleksei Sergheev, un activist LGBT din Sankt Petersburg, într-un interviu acordat Reuters TV la începutul acestei luni. Pe scurt, activiștii LGBT se așteaptă la un pogrom. (rus. vb. a face ravagii, a demola violent, asociat cu persecuția evreilor atât în perioada țaristă, cât și comunistă, interbelică, n.r).

Precedentul Navalnîi

Mai mult de 100 de grupuri sunt deja interzise în Rusia ca fiind „extremiste”. Deciziile anterioare, de exemplu interzicerea mişcării religioase Martorii lui Iehova şi a organizaţiilor fondate de politicianul de opoziţie Aleksei Navalnîi, au servit drept pretext pentru arestări. Sergheev a declarat că activităţi precum sprijinul psihologic şi juridic sau chiar „întâlniri la care poţi doar să stai şi să bei un ceai” vor fi scoase în afara legii, ceea ce va priva multe persoane LGBT de sprijin. „Acestea fie se vor sinucide, fie vor fi pur şi simplu într-o stare teribilă – viaţa lor va fi scurtată şi sănătatea lor se va deteriora, vor bea şi vor fuma mai mult şi aşa mai departe, încercând cumva să scape de această realitate”, a explicat Sergheev.

Cititi și: „Atentat” cu baloane colorate la Moscova, pus la cale de homosexuali. Cum a reacționat poliția

ONU a cerut Rusiei să abroge legile care interzic „propaganda” gay

Rene Pârșan
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei...
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat și l-au dus la audieri
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Rovinieta își păstrează valabilitatea dacă schimbi numărul de înmatriculare?
Planul de pace al lui Putin
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Devine interzis în România. Klaus Iohannis a luat decizia astăzi, 29 mai
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Cum s-a ferit Smiley de scandaluri: ”Nu prea mă cert cu lumea în general”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
O substanță din rodii ar putea ajuta la prevenirea bolii Alzheimer
×